Importanţa reeducării vestibulare. Caz clinic

NEURONITA VESTIBULARĂ – DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT

Un rol deosebit de important în tratamentul unui pacient diagnosticat cu neuronită vestibulară îl are reeducarea vestibulară, ce are drept scop redarea autonomiei pacientului și readaptarea posturii utilizând platforma de posturografie, utilă atât în diagnosticul neuronitei vestibulare cât și în tratamentul acesteia.

CAZ: Pacienta T.E. în vârstă de 34 de ani din București, cu diagnosticul de neuronită vestibulară dreaptă. Este vorba de o patologie cu debut brusc, cu vertij rotator intens, instabilitate, greață și vărsături, simptomatologia fiind instalată cu 24 de ore înaintea prezentării în Clinica Nova Explorări ORL București.

În acest caz, pe lângă tratamentul medicamentos recomandat, s-au efectuat și ședințe de reeducare vestibulară utilizând platforma de posturografie. După mai multe ședințe de reeducare vestibulară s-a constatat remiterea simptomatologiei și îmbunătățirea semnificativă a calității vieții pacientului.

Este foarte important ca diagnosticul să fie pus în primele 10 zile de la debut, când se poate face recuperarea totală prin medicație neurotropă, care ajută nervul vestibular afectat, dar mai ales asociată cu recuperarea funcțională intensivă. Simetrizarea funcției echilibrului este, de asemenea, foarte importantă și se poate efectua rapid, în caz ideal, în 10-30 zile. Cronicizarea asimetriei (pacienții tratați doar medicamentos) reușesc doar o recuperare temporară.

Cel mai mare avantaj al posturografiei dinamice computerizate îl reprezintă posibilitatea de a urmări îmbunătățirea echilibrului, posturografia jucând un rol important în reeducarea vestibulară.

Dr. Monica Spânu, medic ORL

Search

+