Când părinţii îşi asumă rolul important în diagnosticarea corectă

Cu siguranţă aţi experimentat, ca adult, frica de necunoscut, într-un cabinet medical, cu toate că v-aţi documentat telefonic sau în online despre ce anume urmează să vi se facă, despre proceduri sau tratament. Cu atât mai mult, puteţi înţelege teama pe care o poate trăi un copil, în astfel de situaţii, total noi, într-un cabinet medical cu aparate tip SCI-FI, pentru el. Acum, peste acest „cadru” de film plin de necunoscut suprapuneţi încă o informaţie; copilul are aproape 5 anişori şi e chinuit de 2 ani de episoade repetate de ameţeală.

Pentru medici, este dificil să gestioneze astfel de pacenţi. E greu, nu doar pentru că ai nevoie de multă răbdare, ci, mai ales pentru că, deşi copilul şi-ar dori să fie cuminte şi să stea liniştit, nu ştie aşa cum ştie un adult, să gestioneze sentimentul de frică. În astfel de situaţii, părintele are cel mai important rol.

Am ales să vă povestim această întâmplare pentru că ne place să spunem poveştile frumoase, cu mame grijulii, iubitoare şi responsabile.

Aşa este şi mama lui Cristi. A venit la Clinica Nova ORL Bucureşti după ce copilul a trecut de 4 ani şi jumătate. Nu i-a spus că nu îl va durea sau că doamna doctor nu îi va face nimic. Nici nu l-a ameninţat în vreun fel dacă nu va sta cuminte. I-a povestit tot ce urmează să se întâmple. L-a pregătit cu mult timp înainte, i-a explicat, pe înţelesul lui despre scaunul rotator, despre ochelari, despre toate, aşa cum a ştiut ea să adapteze informaţia citită pe internet, despre testările pentru vertij.

Şi a ştiut foarte bine. Copilul a trăit consultul ca pe o adevărată aventură în care el, oarecumva era supererou. Şi, ca totul să fie şi mai real, mama a strecurat în mâinile doamnei doctor o punguţă cu un tricou special, de supererou, pe care să îl primească micuţul pacient, la finalul „operaţiunilor”.

Bucuria şi folosul au fost de ambele părţi. Medicul ORL a reuşit consultaţia în linişte, iar pacientul a beneficiat de un diagnostic corect ce a putut fi remediat în aproximativ o lună de zile.

Şi, ca să înţelegeţi şi mai bine totul, vă vom pune mai jos câteva fragmente din mesajul primit din partea mamei.

„Povestea noastră începe în urmă cu 2 ani, când au apărut primele episoade de amețeală. Băieţelul meu avea, pe atunci, 2 şi 7 luni. La primul episod nu am băgat prea mult în seamă reacţiile lui, crezând că, poate, s-a învârtit în timp ce se juca şi a ameţit. Dar, de la al 2-lea episod, care a durat câteva minute, după somn, unde clar nu era vorba de joacă sau alţi factori externi care să-i influențeze starea, ne-am îngrijorat foarte tare.
În episoadele de amețeală își pierdea echilibrul, avea o privire tulbure de parcă nu putea să focuseze, dar fără vărsături și greață. Bineînțeles că, imediat, am mers la un medic neurolog. Acolo am primit două posibile diagnostice: început de epilepsie sau o banală migrenă moștenită de la mama.
Astfel au început drumurile noastre pe la medici. Am verificat la oftalmolog fundul de ochi care a fost în regulă şi am mai făcut şi alte teste care au relevat nevoia reeducări vestibulare. Însă, copilul era prea mic pentru astfel de proceduri, aşa ni s-a spus. Am făcut şi RMN la care a apărut o anomalie venoasă, dar care nu produce deloc amețeli sau alte probleme, în opinia a doi medici pe care i-am consultat. Apoi a fost şi un EEG, rezultat în limite normale pentru vârsta lui, pentru a exclude Epilepsia şi alte multe analize.
Pur și simplu, devenea frustrant și derutant pentru noi, ca părinți, să nu știm ce anume are copilul, să nu găsim un diagnostic concret.

Însă, spre norocul nostru şi al copilului nostru, am ajuns la doamna doctor Ioana Vodă, la Clinica Nova, în Bucureşti.
În primul rând, pe lângă faptul că doamna doctor este un medic excepțional, este și un om foarte blând şi a relaționat cu copilul, în cel mai frumos mod posibil. E de prisos să vă spun că tot personalul clinicii este foarte cald, profesionist şi cu un mod foarte plăcut de a se comporta cu pacienții. Am aflat, în sfârşit, motivele pentru care copilul meu se confrunta, de 2 ani, cu amețelile foarte tulburătoare pentru el. Diagnosticul a fost migrena vestibulară.
Eu credeam că băieţelul este claustrofobic, cu frică de înghesuială şi spaţii mici pentru că avea o stare de agitație și un rău de mașină foarte accentuat. Aşadar, am descoperit că totul este de la urechea internă. Doamna doctor ne-a recomandat un regim alimentar şi câteva exerciții, acasă. Am ținut totul cu strictețe. Copilul nu a mai mâncat dulciuri, snackuri, sucuri, pufuleţi etc., ci doar gustări proaspete și pregătite în casă. Exercițiile au fost făcute aşa cum ni s-a recomandat.
În decurs de o lună, de când am ținut recomandările doamnei doctor, copilul meu se transforma foarte evident, fără episoade de amețeală. Era posibil şi datul în leagăn fără suferinţă, nu mai manifesta reţineri în locurile aglomerate şi nu mai acuza rău de maşină. Pur și simplu, viața noastră și a copilului s-au schimbat datorită doamnei doctor.

Nu am cuvinte sa îmi exprim recunoștința față de dânsa.”

„Stimată doamnă, noi vă mulţumim. Sunteţi o mamă minunată! Am rămas mască atunci când aţi venit cu punguţa cu tricoul şi la felul foarte educat în care a reacţionat copilul! Sper să fiţi un exemplu de interacţiune cu medicul şi pentru alţi părinţi. Eu nu aş fi putut să îi fac atât de repede testele şi să pun diagnosticul corect, dacă dumneavoastră nu aţi fi fost atât de prezentă. Am văzut, în cabinet, părinţi care ţipă la copii, îi bruschează să stea cuminţi, iar ei ţipă speriaţi, închid ochii şi noi nu reuşm să identificăm problema. Astfel, experienţa la cabinetul ORL devine traumatizantă şi, când revin, se pun pe plâns înainte să începem consultul propriu-zis. Mulţumim încă o dată.” (dr. Ioana Vodă)

„Acum am reușit să vă citesc mail-ul și am lăcrimat, vă mulțumesc din toată inima, atât pentru cuvintele frumoase, dar mai ales pentru grija și atenția oferite copilului. Da, copilului i-am vorbit acasă despre ce urmează să se întâmple la medic, i-am și promis recompensa dorită dacă va asculta de doamna doctor, dar meritul cel mai mare este al dumneavoastră și al echipei dumneavoastră. Indiderent de ce ar fi fost învățat copilul de acasă, dacă la clinică ar fi întâlnit personal care nu știa să se poarte cu el, atunci nici el nu ar mai fi fost atât de încrezător.

Copiii bolnăviori au nevoie de mame şi taţi responsabili, iubitori şi înţelegători. Astfel, noi, medicii putem beneficia de ajutor nepreţuit în procesul de diagnosticare şi tratament. Vă mulţumim!