O intrebare care se afla pe buzele tuturor parintilor, mai ales odata cu venirea toamnei si cu redeschiderea scolilor si gradinitelor, este “Cum putem creste imunitatea celor mici, cum putem evita imbolnavirile dese din acest sezon?”.

Lumea medicala isi pune si ea aceste intrebari si incearca sa ofere niste solutii…insa, din pacate, nu s-a inventat (inca!) acea “pastila-minune” care sa ne faca imuni la orice virus sau bacterie cu care venim in contact. Asa ca cei care se asteapta la astfel de solutii rapide vor fi dezamagiti.
In primul rand trebuie sa intelegem mecanismul care genereaza aceste imbolnaviri.

Majoritatea infectiilor din acest sezon sunt cauzate de virusi, iar frecventa crescuta a acestor infectii se datoreaza pe de o parte faptului ca temperaturile scazute inhiba raspunsul imun de la nivelul mucoaselor (mucoasei nazale in mod special – poarta de intrare pentru rhinovirusuri –virusuri responsabile de infectii ale cailor respiratorii superioare), dar si ca in acest anotimp petrecem mai mult timp “inghesuiti” in incaperi inchise, mai putin aerisite, favorizandu-se astfel transmisia virusurilor. Si pentru ca a venit vorba de transmisia germenilor, trebuie sa subliniem faptul ca ea se face in principal prin mecanismul “mana-nas”: persoana bolnava isi duce mana la nas, apoi pune mana pe un anumit obiect, infestandu-l, pe care va pune mana apoi o alta persoana, care isi va duce mana la gura sau la nas s.a.m.d. Deci cea mai importanta cale de preventive a acestor infectii ar fi spalarea repetata a mainilor, in special inainte de masa. Si astfel intelegem cum se face ca cei mici sunt si mai predispusi la asemenea infectii – nu stiu sa isi sufle nasul in batista, sa isi spele mainile, folosesc aceleasi jucarii, duc mereu mana la gura sau la nas. E indeajuns sa apara un singur copilas bolnav la gradinita, ca s-a si imbolnavit intreaga grupa.

Si totusi, daca nu ii putem opri sa intre in contact cu germenii, ce putem face ca sa le crestem rezistenta la infectii? In primul rand trebuie sa ii invatam de mici cu un stil de viata cat mai sanatos – iar aici somnul, alimentatia si miscarea au un rol foarte important. Stiu ca vi se pare ca spun lucruri banale, lucruri pe care “le stia si bunica”, in loc sa ofer niste metode “inovatoare”, insa aceste lucruri banale au fost uitate, abandonate, iar majoritatea dintre noi avem un stil de viata artificial si nesanatos, pe care din pacate il transmitem si copiilor nostri.

Ultimele studii au demonstrat ca suplimentele alimentare nu pot inlocui o dieta echilibrata. Ba mai mult, vitaminele si mineralele sub forma de pastile nu sunt nici pe departe la fel de eficiente ca cele luate direct din alimente. Cu alte cuvinte, incurajati copii sa manance fructe si legume proaspete, miere in loc de zahar, incercati sa faceti rost pe cat posibil de carne, produse lactate si oua “de tara” din surse de incredere. In stimularea imunitatii s-ar parea ca un rol important il detine vitamina A (care a detronat vitamina C din fosta ei pozitie de top) – o gasim in morcovi, dar si in spanac, salata verde, ardei capia, dovleac, catina, caise (pe care le putem consuma uscate in sezonul rece). In ultima vreme se vorbeste tot mai mult si despre rolul vitaminei D in modularea raspunsului imun – pe aceasta o regasim in special in grasimea de peste si o producem prin expunerea la soare.

Al doilea pe lista noastra, dar poate chiar mai important decat alimentatia, este somnul. Somnul este absolut esential pentru buna functionare a organismului, inclusiv a sistemului imun. Un copil de 3-5ani are nevoie de 10-13 ore de somn pe zi, iar unul de varsta scolara (6-13ani) de 9-11 ore de somn pe zi. Din pacate, alimentatia bogata in stimulante (cola, ciocolata, dulciuri rafinate), timpul petrecut in fata ecranelor cu lumina artificiala (televizor,calculator,tableta), programul neregulat, cu nerespectarea orei obisnuite de culcare, perturba ritmul normal somn-veghe al organismului.

Activitatea fizica are si ea un rol foarte important in stimularea sistemului imun. La prima vedere am fi tentati sa spunem ca ea nu este afectata la copii (nu sunt oare ei intr-o continua miscare?), dar chiar si aici intervine acea artificialitate despre care vorbeam ceva mai devreme: copiii nostri isi petrec mai degraba timpul in casa, in fata televizorului sau calculatorului, inca de la varste fragede, in detrimentul activitatilor fizice, in aer liber.
As vrea sa mai adaug importanta calitatii aerului pe care il respiram: din pacate poluarea atmosferica scade rezistenta la infectii a cailor respiratorii. Ce e de facut? Sa ne ducem pe cat posibil copii la plimbare in parc sau in afara orasului si mai ales sa nu poluam suplimentar aerul respirat de ei prin expunerea la fumul de tigara. Si aici e de precizat ca si expunerea la incaperi (si mai ales automobile, unde spatial este si mai mic!) in care s-a fumat este nociva.

In concluzie, este nevoie de un stil de viata echilibrat si sanatos pentru a avea sanatatea de fier pe care ne-o dorim. Daca ne ingrijoreaza frecventa sau gravitatea imbolnavirilor copilului, trebuie evident sa ne adresam medicului pentru a exclude o anomalie la nivelul sistemului imun. Trebuie insa sa-i si asiguram conditiile optime acestui sistem imun pentru a se dezvolta si functiona normal.

Nova Globului – 021.325.44.22 / 0786.485.907

 

Formular de contact

Completati formularul de contact si vom raspunde solicitarii dumneavoastra in maxim 24 de ore. Daca este posibil oferiti detalii suplimentare despre solicitare in mesajul dumneavoastra. Va rugam sa lasati si un nr de telefon pentru a putea fi contactati in cazul in care doriti o programare.

Your Name (required)

Your Email (required)

Subject

Your Message


 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit